Familia:Asteraceae
Genul:Conyza sin. Erigeron
Specii:canadensis
Denumire populara:buruiană de dalac, buruiană de pete, coada-vacii, coada-hulpii, coada-lupului, crunguliţă, măturică, spirince, steluţă, steluţa-şoricelului, struţa-mirelui, şoricel.
Parti folosite:toata planta
Plantă erbacee, anuală sau bianuală, terofită, adventivă, xeromezofită spre mezofită, la temperatură şi pH amfitolerantă, întâlnită prin pârloage, arături, locuri necultivate, grădini, tăieturi de pădure, locuri ruderale, pe lângă drum, adeseori invadantă, comună în toată ţara.
Genetic, 2n = 18.
Notată ca plantă frecventă în Mţii. Carpaţi încă din anul 1814.
Compoziţie chimică: conţine ulei eteric, colină, acizi organici, săruri minerale.
Medicină umană.
In România este puţin studiată. Empiric, este utilizată pentru tratarea junghiurilor, dalacului, petelor, pistruilor, obţinându-se din plantă un decoct concentrat care se foloseşte în spălaturi locale sau pe tot corpul. Partea aeriană se utilizează în Franţa pentru tratarea unor boli ca lumbago, reumatism, cistite, albuminurie, afecţiuni renale şi ca hemostatic. Principiile active au acţiune astringentă, diuretică, antireumatismală etc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu