BUBERIC (Scrophularia nodosa)

Familia:Scrophulariceae
Genul:Scropularia
Specii:nodosa
Denumire populara: brâncă, brânca-porcului, bubernic, buruiană de bubă, cartofe de gerrne, căpriţă, frunză de iarbă, grumăzare de porci, guşter, iarbă de trânji, iarba-porcului, iarbă neagră, iarbă sărată, poală, urzică
Parti folosite:partile aeriene, rizomiiPlantă erbacee, perenă, spontană, hemicriptofită, mezofită spre mezohidrofită, mezo-termă, la pH amfitolerantă, întâlnită prin păduri de foioase, tăieturi de pădure, pajişti, pe lângă garduri, tufişuri umede, marginea bălţilor şi pâraielor, de la câmpie până la regiunea montană. Genetic, 2n = 36.

Compoziţie chimică: părţile aeriene ale plantei contin alcaloizi, acizii ferulic, cinamic, vanilie, protocatechic, cumaric, cafeic, cinapic, hidroxibenzoic; diosmină, linarină, aucubozid, fructoză, glucoza, zaharoză, rafinoză, stachioză, dulcit, manitol, săruri minerale. Părţile subterane conţin acid cafeic, acid cinamic etc.
Toxicologie. Planta conţine saponine cu puternică actiune hemolizantă
Recoltare. Părţile aeriene ale plantei (Scrophulariae nodosae herba) se recoltează în timpul înfloritului. Se pot recolta şi rizomi (Scrophulariae nodosa rhizoma). Se scot din pământ cu cazmaua. Părţile recoltate se usucă la umbră, în strat subţire, de preferat în poduri acoperite cu tablă. Planta se manevrează cu precauţie pentru că este toxică. După recoltare, cei ce o manipulează se vor spăla bine pe mâini cu apă şi săpun.
Bioterapie. Părţile aeriene ale plantei au importanţă terapeutică pentru medicina umană şi veterinară. Are miros puternic, neplăcut. Principiile active au rol astringent, antihelmintic (mai ales tuberculii), antifebril, cicatrizant. Planta este folosită de medicina populară umană în tratarea anginei difterice, urticariei, amigdalitei, piodermitelor, plăgilor deschise, infla­maţiilor hemoroidale, în combaterea viermilor intes­tinali. Medicina veterinară etnoiatrică o foloseşte cu predilectie extern în tratarea plăgilor atone. Rar este folosită intern pentru tratarea de rujet şi pasteureloza la mamifere
Medicină umană.
Uz intern. Pentru tratarea anginei difterice, combaterea viermilor intestinali, adenitelor şi inflamaţiilor hemoroidale: decoct, din 1 lingură 15 g plantă uscată şi mărunţită la 1/2 l apă. Se fierbe la foc domol. Se strecoară. Se bea în cursul unei zile. Pentru tratarea anginei difterice, urticariei, amigdalitei: infuzie din 1 ,5 g plantă uscată şi mărunţită peste care se toarnă 100 ml apă clocotită. Se lasă acoperită 10—15 minute. Se strecoară. Se bea în cursul unei zile. în tratarea amigdalitelor se face gargară de mai multe ori pe zi, din care ultima seara la culcare.
Uz extern. 1. Pentru tratarea hemoroizilor: alifie, pregătită din pulbere rizom, rădăcină şi unt proaspăt. Se amestecă până devine o pastă omogenă. Se aplică local. 2. Pentru tratarea rănilor, nodulilor scrofuloşi, afecţiunilor cutanate: decoct, din 2 linguri (30 g) pulbere plantă, inclusiv, seminţele la 1/21 apă. Se fierbe 10— 15 minute la foc domol. Se strecoară. Se pun cataplasme pe noduli şi se masează, se aplică cataplasme pe răni şi zonele tegumentare cu diferite afecţiuni. Pentru tratarea reumatismului: decoct, din plantă uscată şi mărunţită. Se adaugă în apa de baie (baie medicinală). 4. Pentru tratarea piodermitelor şi plăgilor deschise: tinctura, din plantă uscată şi mărunţită, sau din rizom la care se adaugă spirt. Se aplică pe locul afectat.

BRUSTUR DULCE (Petasites hybridus)

Familia:Asteraceae
Genul:Petasites
Specii:hybridus
Denumire populara:brustur roşu, brusturele-măgarului, buedea-ciumei, captalaci, capralan, clococean, cucurez, cucuruz roşu de captalan, floarea-ciumei, gulă de baltă, iarba-pălăriei, iarba-părului, lipan, podval mare, rădăcina-ciumei, smântânică, sudoarea-laptelui.
Parti folosite:rizomul si radacina,frunzele,florile

Plantă erbacee, perenă, hemicriptofită, hidrofilă, mezotermă, acid-neutrofilă, semiombrofilă, întâlnită frecvent pe malul pâraielor, în viroage umbroase, umede, în jurul izvoarelor, în toate zonele de deal şi munte, uneori şi în regiunea de câmpie Genetic, 2n = 60.
Compoziţie chimică: frunzele conţin derivaţi terpenici, ulei volatil, mucilagii, inulină, o substanţă amară glicozidică, substanţe de natură proteică, acid α-aminoadipic, rezine, tanin, săruri minerale; rizomii şi rădăcinile conţin ulei volatil, glucoza, zaharoză, inulenină, heliotenină, colină, acid protocatechic, alcool diterpenic, β-sisterol, săruri de K,Mg etc.
Recoltare: Frunzele (Petasitidis folium) se recoltează la completa lor maturitate, înainte de a se îngălbeni. Se usucă la umbră, în strat subţire. Se păstrează în saci textili sau de hârtie. Florile (Petasitidis flos) se recoltează în luna apr. Se usucă şi se păstrează la fel ca frunzele. Rizomul şi rădăcinile (Petasitidis rhizoma et radix) se scot din pământ primăvara de timpuriu sau toamna. Se curăţă de pământ, apoi se spală într-un curent de apă. Se usucă la soare sau la umbră într-un strat subţire. Uscare artificială la 35—40C. Se păstrează în saci textili. Produsul vegetal intră în compoziţia a numeroase ceaiuri medicinale.
Bioterapie. Rizomul şi rădăcinile plantei au importanţă terapeutică în medicina umană şi veterinară. în fitoterapia umană, principiile active au acţiune antispastică la nivelul musculaturii bronşice, acţiune spasmolitică şi neurosedativă asupra muscu­laturii netede, acţiune reglatoare asupra tensiunii arteriale (scade tensiunea la hipertensivi şi o ridică la valori normale la hipotensivi). în pediatrie s-au obţinut rezultate bune în tratarea copiilor hiperexcitabili, hiperemotivi, impulsivi, suferinzi de insomnie, de diverse fobii, de pavor nocturnus. Normalizează activitatea tiroidiana in Basedow şi în hipertiroidism. A dat rezultate bune în terapia mala­diilor din sfera emotivă şi a disfuncţiilor vegetative pure sau asociate (stări febrile neurovegetative, nevroze vegetative Maranon-Greene, hipertensiune arterială, sindrom neurodistonic la tuberculoşi, ataxie vasomotorie Solis-Cohen, nevroze cardiovasculare, angor coronarian, astm, ulcer gastrointestinal). Folosit în medicina tradiţională umană ca aperitiv, sudorific, behic, expectorant, antiseptic, antiinflamator etc. în medicina veterinară serveşte ca sudorific, diuretic, depurativ, emenagog, vasodilatator, musculotrop, spasmolitic, antiseptic, iar extern ca antiparazitar.
Medicină umană.
Uz intern. 1. Parenteral, zilnic se pot adminis­tra preparate din această plantă alegându-se una din următoarele modalităţi: a) 4—5 injecţii intramuscular; b) 6—8 linguri de sirop; c) 12— 14comprimate în 24 ore; d) 0,05—0,10 g extract uscat; e) 2 — 5 g extract fluid. 2. Pentru tratarea astmului, tusei, răguşelii, artritei, febrei, sau ca diuretic: decoct, din 10 g plantă mărunţită (frunze, rizom) la 1/2 l vin natural. Se fierbe 10— 15 minute la foc domol. Se Iasă acoperit 2 — 3 ore. Se strecoară. Se ia câte 1 linguriţă pe zi. 3. Ca adjuvant in tratarea cancerului: decoct, din 1 linguriţă rizom mărunţit la 250 ml apă rece. Se fierbe 10— 15 minute. Se strecoară. Se beau 2—3 căni pe zi.
Uz extern. 1. Pentru tratarea hemoroizilor, cicatrizarea rănilor, contra durerilor de picioare: decoct, din 2—3 linguri rizom mărunţit la 1 l de apă. Se fierbe 15—20 minute. Se lasă acoperit 30 minute. Se strecoară. Se fac spălaturi locale în cazul hemoroizilor şi rănilor, iar pentru dureri de picioare se fac băi. 2. Pentru combaterea migrenelor: rădăcina proaspătă se zdrobeşte şi se aplică pe frunte.

BRUSTUR (Arctium lappa)

Familia:Asteraceae
Genul:Arctium
Specii:lappa
Denumire populara:; se mai numeşte blustur, bruscălău, brustan, caftalan, calcoceni, capitalei, captalan, capul-călugărului, ciulin, cârcei, clococean, ghim-poasă, iarba-boierului, lapuc, lipan, nădai, scai mărunt, scaiul-oii, sgae
Parti folosite:radacina,frunze

Plantă erbacee, bienală, terofită, mezofită, mezotermă, slab-acid-neutrofilă, rezistentă la secetă şi temperaturi extreme,întâlnită pe terenuri necultivate, pe marginea drumurilor, căilor ferate, pe lângă garduri, zăvoaie inundabile, comună în întreaga ţară, de la câmpie până în zona montană. Genetic, 2n = 36.
Compoziţie chimică: rădăcina conţine inulină (cca 40%), acizii palmitic şi stearic, sitosterol, stigmasterol,acid cafeic,ulei volatil (0,10%), vitamine din complexul B, săruri de potasiu etc. Frunzele conţin substanţe antibiotice insuficient studiate. în fructe se găseşte arctiina.
Recoltare. Rădăcinile (Bardanae radix) se recoltează primăvara (III—IV), pentru plantele de 2 ani, şi toamna (X—XI), pentru cele de un an. Se scot din pământ cu cazmaua. Se spală imediat într-un curent de apă. Se curăţă de părţile aeriene. Se îndepărtează exemplarele seci şi ciotoase. Dacă sunt groase se despică în 2—4 părţi. Se usucă la soare în strat subţire. Uscare artificială la 35-50C. Frunzele (Bardanae folium) se recoltează fără peţiol în lunile mai-iun., înainte de înflorire. Se usucă la umbră într-un singur rând, în poduri acoperite cu tablă. Se întorc zilnic. Uscarea artificială la 40C. Se păstrează în saci textili la loc uscat.
Bioterapie. Rădăcinile prezintă importanţă terapeutică pentru medicina umană şi veterinară. Principiile active la om au acţiune diuretică, sudorifică, depurativâ, coleretică, hipoglicemiantă, antitumorală (G.A. Dombardi, 1966). La animale acţionează laxativ, diuretic, sudorific, depurativ, hemostatic, uşor carminativ.antiinflamator, antifurunculos,coleretic şi uşor ruminator (E. Neagu, C. Stătescu, 1985). Este utilizată în tratamentul maladiilor renale şi cutanate. Maladiile cutanate pot fi eczeme cu descuamare, seboree a feţei, exantem hepatic cu ulceraţii, seboree uscată a pielii capului. Mai este folosită în tratamentul alopeciei (cheliei), afecţiunilor hepatobiliare, furunculozei şi tumorilor. Stimulează funcţiile hepatobiliare şi creşterea părului. Acţionează eficient în tratarea furunculozei. Extractul din rădăcini posedă acţiune antitumorală.
Medicină umană.
Uz intern. 1. Pentru răceală, gripă, afecţiuni renale, litiază biliară, hipertensiune, eliminarea toxinelor din organism: a) decoct, din 3—4 linguri pulbere rădăcină la 1 l apă clocotită. Se continuă fierberea 2 minute la foc scăzut. Se strecoară. Se îndulceşte; întreaga cantitate se bea în timpul unei zile; b) decoct din 1 lingură pulbere rădăcină la o cană (250 ml) cu apă. Se fierbe 15 minute la foc moale. Se lasă acoperit 15 minute pentru a se răci. Se strecoară. Se îndulceşte. Se beau 3—4 căni pe zi, din care una seara. 2. Pentru tratarea diabetului zaharat: infuzie, din o lingură rădăcină mărunţită, peste care se toarnă o cană (250 ml) apă clocotită. Se acoperă 15 minute. Se strecoară. Se beau 2—3 căni pe zi. 3. Pentru tratarea disfuncţiei glandelor sudoripare (hipersecreţie şi hiposecreţie): macerat la cald, 3—4 linguri rădăcină la 1 l apă fierbinte. Se lasă acoperită 30 minute. Se strecoară. Se bea în cursul unei zile. 4. Pentru tratamentul furun­culelor: elixir, 32 g extract fluid de rădăcină, 20 g alcool 95", 40 g sirop simplu, 5 g tinctură de vanilie, 200 g apă. Se ia câte 1 lingură pe zi.
Uz extern. 1. Pentru tratarea afecţiunilor bucale: tinctură, din 300 g frunze proaspete marunţite la 1/2 l alcool. Se lasă 7 zile într-o sticlă astupată cu dop. Se agită zilnic. Se strecoară. Se badijonează cavitatea bucală de mai multe ori pe zi sau se clăteşte gura cu soluţie fără a se înghiţi. 2. Pentru tratarea herpesului: decoct, din 4 linguri rădăcină mărunţită la 300 ml apă. Se fierbe 15 minute. Se pun comprese sau se fac tamponări de mai multe ori pe zi. 3. Pentru tratarea dermatitelor, ecze­melor: decoct, din 25 g pulbere rădăcină la 1 l de apă sau 30 g rădăcină tăiată mărunt. Se fierbe 20 minute. Se lasă apoi acoperit 15—20 minute. Se strecoară. Se aplică spălaturi locale, folosindu-se un tampon cu vată; în răceală se fac frecţii. 4. Pentru tratarea rănilor, rănilor cu ulceraţii, bolilor de piele: alifie, pregătită din o jumătate de pahar suc de frunze obţinut la mixer şi o jumătate pahar ulei sau alt unguent. Se amestecă bine. Se aplică unguente locale. 5. Pentru tratarea furun­culelor, cu diminuarea durerilor: cataplasme, cu suc obţinut prin stoarcerea rădăcinilor proaspete (mai ales cele recoltate primăvara). 6. Pentru tratarea tenurilor grase şi acneice: cataplasme sau spălaturi locale cu suc obţinut din rădăcini proaspete, sau decoct concentrat din rădăcină proas­pătă. 7. Pentru combaterea mătreţii, căderii părului, stimularea creşterii părului; a) decoct, din 25 g rădăcină la 1 l de apă sau 2—3 linguri rădăcină mărunţită la 1/2 1 de apă. Se fierbe 20—30 minute la foc moale. Se lasă acoperit 15—20 minute. Se strecoară. Se aplică frecţii pe pielea capului după ce în prealabil a fost spălată cu apă caldă şi săpun; b) decoct, din 3—4 linguri pulbere rădăcină, 3 —4 linguri frunze mesteacăn mărunţite şi 1 lingură oţet la 1 l de apă. Se fierb 20 minute. Se lasă acoperit 20—30 minute. Se strecoară. Se fac frecţii locale ca mai sus. 8. Pentru combaterea seboreei, mătreţii şi pentru tonifierea părului: tinctură, din 20 g rădăcină mărunţită la 100 ml alcool. Se lasă la macerat 15—20 zile. Se strecoară. Loţiunea se aplică local şi apoi se face o frecţie puternică cu un prosop

BREBENEL (Corydalis cava sin. C.bulbosa)

Familia:Papaveraceae
Genul:Corydalis
Specii:cava sin. bulbosa
Denumire populara:breabăn, brebecea, B. alb, B. roşu, breberi, floarea-Sângeorgiului, brebenei albi
Parti folosite:bulbii

Plantă erbacee, perenă, geofită, mezofită, mezotermă, amfitolerantă la pH, întâlnită în păduri luminoase, margini de pădure, livezi, din regiunea de câmpie până la cea montană; Gene­tic, 2n= 16.
Compo­ziţia chimică: tuberculii conţin până la 5% alcaloizi, din care cei mai importanţi pentru medicină sunt bulbocapnina şi coridalina. Alcaloizii au structură aporfinică.
Recoltare. Bulbii (Corydalidis tuber) se recoltează la sfârşitul perioadei de vegetaţie. Se scot din pământ cu sapa sau cazmaua. Se usucă în strat subţire, în pod acoperit cu tablă. Se păstrează în pungi de hârtie.
Bioterapie. Bulbii speciei sunt folosiţi în medicina umană. Alcaloidul coridalina are proprietăţi narcotice asupra animalelor poikiloterme (cu sânge rece). Alcaloizii aporfinici (glaucina, bulbocapnina, coridina, izocoridina) au acţiune adrenalitică. La om, acţiunea alcaloidului bulbocapnina este asemănătoare scopolaminei, pur simptomatică, salutară pentru pacient. Paralizează nervii motori şi inversează efectul hipertensor al adrenalinei. Intervine favorabil în parkinsonism, paralizii însoţite de stări de agitaţie, în tremurături de origine cerebrală şi hemiplegii. Acţio­nează pozitiv în tratamentul coreei minor. Infuziile şi decocturile sunt mai eficiente decât alcaloizii, în stare de substanţă pură. în medicina empirică bulbii plantei se folosesc în afecţiuni ale sistemului nervos central, afecţiuni hepatobiliare, ca antihelmintice.emenagoge, antimicrobiene.

Medicină umană.
1. Pentru tratarea parkinsonismului, paraliziilor însoţite de stări de agitaţie, hemiplegiilor, tulburărilor nervoase de origine vestibulară: preparate cu bulbocapnina,în doze de 0,05 — 0,2 g pe zi. Administrarea se face pe cale orală sau injectabilă. 2. Pentru tratarea afecţiunilor sistemului nervos central, afecţiunilor hepatobiliare, helmintozei, ca emenagog şi antimicrobian: infuzie, din 10 g bulbi peste care se toarnă 100 ml apă clocotită. Se lasă acoperită 20 minute. Se strecoară. Se bea câte un păhărel de trei ori pe zi. Alcaloidul bulbocapnina este utilizat în clinicile de boli nervoase. Acţionează asupra sistemului nervos central ca anestezic, provocând o imobilitate catatonică.

BRÂNDUŞĂ DE TOAMNĂ (Colchicum autum­nale)

Familia:Liliaceae
Genul:Colchicum
Specii:autumnale
Denumire populara:bălură, blânduşcă, ceapa-ciorii, crimil-mâţii, ghicitoare, gâgâţele, jiorele de toamnă, ruscea de poiană, şofran.
Parti folosite:bulbul,semintele

Plantă erbacee, perenă, geofită, mezofită spre mezohidrofită, mezotermâ, slab-acid-neutrofilă, caracteristică pentru fâneţe, poieni, livezi din zona de deal şi munte, cu umiditate suficientă, dar fără apă stagnantă, pe soluri luto-nisipoase; întâlnită pe teritoriul judeţelor Cluj, Sălaj, Maramureş, Covasna, Harghita, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, în nordul Moldovei, Bucovina. Fitocenologic, încadrată în Molinietalia, Danthonio- Brachipodion. Ocrotită prin lege. Răspândită în Europa.
Compoziţie chimică: seminţele conţin alcaloizi (0,30—0,60%), între care predomină colchicina şi alţii similari notaţi cu A, B, C, D, E, F etc; alcaloidul F este un desacetil-metil-colchicină; glicozizi etc.
Recoltare. Bulbul (Colchici bulbus) se recoltează toamna după încetarea vegetaţiei sau primăvara până la pornirea în vegetaţie. Seminţele (Colchici semen) se obţin prin culegerea capsulelor, când au culoarea albicioasa cu un început de brunificare spre vârf. Recoltarea lor se face în august. Capsulele se usucă la soare puse pe prelate, pe timp urât se ţin în camere încălzite, bine aerisite. Se lopătează zilnic,pentru o uscare uniformă. Capsulele uscate se bat într-un sac, apoi se cern prin site cu ochiuri de 2—3 mm. Cele rămase se desfac cu mâna. După vânturare, seminţele se lasă la soare 1 —2 zile pentru uscare. Se ambalează în saci de hârtie. Se păstrează în camere uscate. Uscarea artificială, la 50C. Conţinutul în alcaloizi este mai constant în seminţe.
Bioterapie Plantă cu importanţă pentru medicina umană şi veterinară cultă şi etnoiatrică. Cunoscută încă din Antichitate, datorită toxicităţii sale. în Evul Mediu arabii o foloseau în tratarea gutei. în 1820, medicul englez Williams constată că seminţele ei produc aceleaşi efecte ca bulbul. Principiile active mai importante din bulb şi seminţe sunt colchicina, demecolcina.tiocolchicorida. Se mai remarcă zahărul şi acidul galic. Farmacodinamic: principiile active au acţiune antigutoasă şi anticanceroasă; au efect depresor asupra terminaţiilor nervoase şi totodată analgezic. Stimulent al peristaltismului intestinal. Colchicina se acumulează uşor în organism şi se elimină încet. Absorbită pe cale orală, străbate ciclul enterohepatic şi se fixează în majoritatea ţesuturilor, dar mai ales în mucoasa intestinală, ficat, rinichi, splină. Nu se fixează în miocard, plămâni şi muşchii scheletici. Eliminarea se face prin fecale şi urină. Acţionează asupra diviziunii cariochinetice. Opreşte mitozele în stadiul de metafază, determinând dublarea numărului de cromozomi. Tratarea celulelor vegetale cu calchicină favorizează poliploidia. Rezultă celule gigantice cu un număr multiplu de cromozomi. La celula animală şi umană opreşte diviziunea celulară în stadiul metafazic. Este utilizată în tratamentul leucemiilor, puseelor de gută acută şi subacută, reumatis­mului cronic. Măreşte secreţia biliară, intestinală şi urinară. Este contraindicată în nefrite. Demecolcina, este de 10 ori mai activă decât colchicina, şi este mai puţin toxică. Utilizare majoră în neoplasm. Acţiune inhibitoare a diviziunii celulare în limfopatii maligne, carcinoame dermice. Intervine citostatic. Tiocolchi-cozida este activă în tratamentul ascitei, al periplegiilor spastice şi al fenomenelor de rigiditate (Em. Gri-gorescu, I. Ciulei, Ursula Stănescu, 1986).
Medicină umană. Colchicină se adminis­trează bolnavilor de gută sub formă de comprimate, asociate cu milurit. Dozele se prescriu de medic. Profilactic, cu trei zile înaintea unor intervenţii chirur­gicale, bolnavilor de gută li se administrează câte 1,5 mg colchicină. în această doză (1,5 mg) dă rezultate foarte bune în tratamentul morbului lui Behcet. Colchicină intervine bine şi în boala Hodgkin. Expe­rimental s-a aplicat în terapia anticanceroasă. Empiric, florile se folosesc extern pentru tratarea reuma­tismului, degeraturilor şi grăbirea vindecării rănilor. Cu decoctul plantei se spală pe cap pentru creşterea părului.