Agrisul (Ribes uva-crispa)

Familia:Grossulariaceae
Genul:Ribes
Specia:uva-crispa
Denumire populara: acreş, aghireş, A. sălbatic, agrasle. agrazerie, agruţ, aguridă, bische, bobită, bolghiţari, caracăţ, coacăţă, coacăză sălbatică, cozmete, flocoşele. fragi de lemn alb, ponuişoară, răşiţă, razachie. rişiţă. rosichină, smirdar, strugur spinos, struguri domneşti, strugurul-ursului.
Parti folosite: fructele

Arbust foarte ramificat, microfanerofit, la umiditate şi pH amfitolerant, mezoterm, întâlnit prin păduri şi tufişuri, din regiunea montană până în cea subalpinâ; se mai numeşte acreş, aghireş, A. sălbatic, agrasle. agrazerie, agruţ, aguridă, bische, bobită, bolghiţari, caracăţ, coacăţă, coacăză sălbatică, cozmete, flocoşele. fragi de lemn alb, ponuişoară, răşiţă, razachie. rişiţă. rosichină, smirdar, strugur spinos, struguri domneşti, strugurul-ursului. Genetic 2n = 16. Sensibil la căldură mare şi ger excesiv.

Compoziţie chimică: fructele conţin apă (88—93%),proteine (0,80%), acizi malic, citric, tartric (cea 1,5%), substanţe grase (0,65%), zaharuri (8%), celuloză, vitamina C (26—34 mg%), vitamina A, vitaminele B, şi B₂, săruri de K, P, Ca, Mg, Na, Zn, Fe, Cu. Valoarea energetică, 48 kcal/100 g, din care se resoarbe 89%.

Bioterapie. Fructele, consumate înainte de masă, sunt tonic-aperitive, iar după masă, stomahice, în atonii digestive. Recomandate în inflamaţii ale căilor urinare, litiaze, reumatism, gută. Produc diureză cu eliminare de acid uric şi uraţi. Stimulează funcţia hepatică.

Uz intern: consumate ca atare; suc, 10 — 200 g pe zi, 3—4 reprize

ANGELICA (Angelica archangelica)

Familia:Apiaceae
Genul:Angelica
Specii:archangelica
Denumire populara: aglică, anghelică, antonică, buciniş, cucută mare.
Parti folosite :toata planta

Plantă erbacee, bienală sau perenă, terofită, hemicriptofită, mezohidrofită spre hidrofită, microtermă spre mezotermă, la pH amfitolerantă, întâlnită spontan în etajul montan şi subalpin (500— 1 500 m altitudine), prin locuri stâncoase şi umede, în chei, malul pâraielor,în turbării, la margini de pădure; Genetic, 2n = 22. Fitocenologic, înca­drată în Filipendulo-Petasition, Car. Adenostyletea. Declarată monument al naturii. Nu se recoltează din flora spontană. Pentru scopuri medicinale se cultivă la altitudini de 500—600 m, în apropierea apelor curgătoare, pe locuri adăpostite şi însorite. Inflorire, VII —VIII.

Recoltare. Rizomul şi rădăcinile (Angelicae rhizoma cum rădici bus) se recoltează toamna, în primul an de vegetaţie sau în primăvara anului doi, folosindu-se maşina de recoltat cartofi sau sfeclă. Se scutură de pământ şi, dacă este nevoie, se spală repede într-un curent de apă, după care se pun la zvântat. Nu se ţin mult în apă pentru că substanţele active sunt foarte solubile. Se usucă la soare sau în poduri bine aerisite. Uscare artificială, la 35 — 40"C. Fructele (Angelicae fructus) se recoltează în stadiul de pârgâ. Se usucă în camere bine aerisite sau la soare. Se dau prin vânturătoare sau selector de 3—4 ori.

Compoziţie chimică: rizomul şi rădăcinile conţin ulei eteric (0,10—0,37% în produsul proaspăt şi 0,28— 1,0% în produsul uscat). Rădăcinile conţin cumarine (ostol, ostenol, umbeliferonă, umbeliprenină), furanocumarine (archangelica, impe-ratorina, angelicină, xantotoxol, xantotoxină, ber-gapten, oxipencedanină, ostrutol etc), acizi organici (cafeic,clorogenic,chinic, angelic, malonic,succinic, fumărie, oxalic, citric, aconitic), acizi graşi (linoleic, palmitic, bechenic, petroselinic), vitamina B, (683,2 ug%), taninuri. Rizomul şi rădăcinile conţin glucoza, fructoză, zaharoză, umbeliferoză, amidon, substanţe anorganice. Uleiul eteric conţine terpene (felandrenul), caren, limonen, mircen, ocimen, aloocimen, terpi-nolen, sabinen, santen, borneol, carvacrol etc. Fructele sunt bogate în ulei eteric şi alte substanţe organice. Frunzele, tulpina, florile conţin de asemenea ulei eteric şi alte substanţe organice şi minerale.

Bioterapie. Rizomul şirădăcinile au importanţă terapeutică în medicina umană, medicina veterinară şi cosmetică. Principiile active au rol stomahic. tonic-amar,eupeptic, sudorific, diuretic, antiisteric, antireumatic, antinevralgic. Intervine bine în anorexia de natură psihică. Preparatele de A. sunt utilizate încă din Antichitate sub formă de macerate alcoolice, fineturi, vinuri aro­matice. Intră în compoziţia a numeroase specialităţi cu acţiune stomahică. Rădăcina şi rizomul sunt încadrate în rândul drogurilor cu principii aromatice şi în rândul amarelor aromatice. Uleiul volatil, în doze mici este un excitant cerebral, în doze mari devine stupefiant şi depresiv. Aqua Angelicae, preparată din uleiul volatil, este un antiseptic uterin şi antireumatic (Em. Grigo-rescu.I. Ciulei, UrsulaStănescu, 1986). Recomandată în anorexie, dispepsii, meteorism, astenie, isterie, vomismente.

Medicină umană.

Uz intern. 1. Pentru tratarea isteriei, nevralgiilor, reumatismului: pulbere, de rădăcină sau tulpină; se ia câte un vârf de cuţit înainte de masă. 2. Pentru stimularea poftei de mâncare şi combaterea colicilor stomacale: infuzie, din 2—5 g rădăcină peste care se toarnă o cană (200 ml) cu apă clocotită. Se continuă fierberea 5 minute. Se bea o jumătate de cană înainte de masă. 3. Pentru reumatism,nevralgii, erupţii tegumentare: decoct, din 10— 15 g plantă la 1/21 apă. Se fierbe 10—15 minute. Se strecoară. Se bea de trei ori pe zi câte o ceaşcă înainte de masă. 4. Pentru combaterea asteniei, vomismentelor, colicilor gas-trointestinale, nevralgiilor: decoct, din 2 linguriţe amestec părţi egale pulbere, rădăcină şi fructe, la 2 căni apă. Se fierbe 5—10 minute. Se strecoară. Se bea încet, cu înghiţituri rare. 5. Pentru stimularea poftei de mâncare, stimularea digestiei: macerat, 50—70 g rizomi şi rădăcină mărunţite într-un litrii de vin curat luat de la producător. Se lasă 2 săptămâni la tempratura camerei. Sticla se agită zilnic. Se filtrează. Se beau 2 păhărele înainte de masă

Uz extern. Pentru tratarea reumatismului: a) ulei volatil (Aetheroleum Ange­licae) se fac frecţii locale; b) spirt de A. (Spirtus Angelicae reumatice) pregătit din ulei de A., camfor şi alcool. Se fac frecţii locale.

ANASON (Pimpinella anisum), fam. Apiaceae

Familia:Apiaceae
Genul:Pimpinella
Specii:anisum
Denumire populara: A. românesc, anis, anos, bădean. chimin dulce, chimion de grădină, hanus, hanos, molotru, molură. oniş, secarea, tarhon.
Parti folosite:fructele

Plantă erbacee, anuală, exclusiv de cultură, heliofilă, pretinde climă caldă cu precipitaţii de 400—600 mm anual, cu o bună repartizare în perioada de vegetaţie; Genetic, 2n = 18, 20. Cultivat din timpuri îndepărtate în Asia Mică, s-a răspândit în Europa şi alte continente.

Recoltare. Plantele se recoltează în iul.-aug.,prin tăiere cu maşini simple sau prin cosire. Fructele (Anisi fructos) se obţin prin treierat. Se usucă în aer liber sau în încăperi aerisite. Uscare artificială la 30 -40°C. Trebuie ferite de ploaie. Produsul să fie pur, fără seminţe sau fructe aparţinând altor plante. Se păstrează în pungi de hârtie, la loc
uscat.

Com­poziţie chimică: fructele conţin ulei eteric compus din anetol (80—90%), estragol, aldehidă anisică, alcool anisic, acid anisic, vanilină, hidrochinonă, crezol, eugenol, sofrol, miristicină etc; lipide (10—20%), colină, protide, zaharuri, amidon, substanţe minerale. Rădăcina conţine ulei eteric, manitol, miricanol. Tulpina şi frunzele conţin ulei eteric compus din anetol, probabil şi alte substanţe. Inflorescenţele conţin ulei eteric bogat în anetol (57%)

Bioterapie. Fructele plantei au importanţă terapeutică pentru medicina umană şi veterinară. Principiile active au rol tonic, antispasmodic, diuretic, aperitiv, vermifug, emenagog, galactogen. Uleiul de A. extras din fructe este utilizat drept carminativ, eupeptic, antiseptic şi aromatizant. Recomandat în tratarea anorexiei, bronşitei, insuficienţei pancreatice şi intestinale, balonărilor abdominale, viermilor intestinali, asteniei, menstrelor insuficiente şi dureroase, migrenei, tusei, vomei psihogene. Fiziologic, stimulează secreţiile glandulare (salivare, gastrice, intestinale, biliare, mamare). în concentraţii infime, uleiul volatil stimu­lează epiteliile ciliate de la nivelul bronhiilor favo­rizând expectoraţia; acţioneează asupra sistemului neuromuscular cu eficienţă în gastralgii şi contra colicilor. în doze mai mari are acţiune antiseptică cu stoparea proceselor fermentaţi ve la nivelul intestinului gros. Farmaceutic se foloseşte în compoziţia siro­purilor expectorante, cărora le îmbunătăţeşte calitatea şi le corectează gustul. în doze mari uleiul determină fenomene toxice, manifestate prin excitaţie, urmată de pareză musculară, ebrietate, tremor, euforie şi hipnoză. Sunt suficiente 45 de picături pentru a produce un efect de 12 ore. Toate preparatele alcoolice din A. au acţiune estrogenă, acţionând asupra lobului anterior al hipofizei. Uleiul serveşte la combaterea ectopara-ziţiilor (purici, păduchi) şi ca antiscabios. Medicină umană. Supradozarea produce stări de excitaţie puternică, insomnii, tulburări de vorbire, căderi psihice. Fructele vechi nu se folosesc deoarece devin toxice. Infuzia sau decoctul se prepară în fiecare zi, nu se păstrează de pe o zi pe alta.

Uz intern. 1. Pentru stimularea poftei de mâncare: infuzie, din 1/2 linguriţă fructe la o cană apă clocotită. Se lasă acoperită 10 minute. Se filtrează. Se bea întreaga cantitate înainte de mese. 2. Pentru tratarea bronşitei, insuficienţelor pancreatice şi intestinale, balonărilor abdominale, viermilor intestinali, lipsei poftei de mâncare: infuzie, din 1 linguriţă fructe la 300 ml apă clocotită. Se lasă acoperită 20 minute. Se strecoară şi se bea în trei reprize înainte de masă. 3. Pentru combaterea durerilor abdominale la copii: infuzie, din 6 — 8 fructe la 100 ml apă clocotită. Se lasă acoperită 10—15 minute. Se strecoară. Se dă cu linguriţa sau se bea fracţionat în 2—3 reprize. 4. Pentru combaterea viermilor intestinali: infuzie, din 2 linguriţe fructe la 100 ml apă clocotită. Se lasă acoperită 15—20 minute. Se strecoară. Se bea dimineaţa pe stomacul gol. 5. Pentru tratarea bronşitei, gripei: infuzie, din 1/2 linguriţă fructe la o cană apă clocotită. Se lasă 10—15 minute. Se beau 2 căni pe zi. 6. Pentru mărirea secreţiei de lapte la lăuze: a) pulbere, obţinută prin pisarea (zdrobirea) a 0,5 — 2 g fructe; aceasta se amestecă în mâncare; b) infuzie, din 1/2 linguriţă fructe la o cană, apă clocotită. Se lasă acoperită 15 — 20 minute. Se strecoară. Se beau 2—3 căni pe zi. Pentru tratarea de răceală, răguşeală, tuse, dureri de cap: decoct, din 3—4 g fructe la o cană de apă. Se lasă să fiarbă 5—6 minute. Se strecoară. Se beau 2—3 căni pe zi. 8. Pentru combaterea sughiţului: se consumă câteva fructe. 9. Pentru combaterea menstrelor dure­roase: decoct, din 30 g rădăcină la 1 litrii apă. Se fierbe 25—30 minute. Se strecoară. Se bea după mese câte o ceaşcă. 10. Pentru stimularea fiziologică cardiacă, a căilor respiratorii, căilor digestive, combaterea colicilor,gastralgiilor şi flatulenţei (eliminarea gazelor din intestin): ulei de A. Se administrează la adulţi în doze de 0,06—0,30 g pe zi, iar la copii câte o picătură pentru fiecare an de vârstă. în doze mici activează respiraţia, tonifică inima; în doze mari produce ebrietate, tremurâturi, stupefacţie, convulsii. Se intervine cu tratament simptomatic.

Uz extern. 1. Pentru tratarea sciaticii şi muşcăturii de şarpe: cata-plasme, cu pastă de fructe. Se zdrobesc câteva linguri de fructe, apoi se fierb în apă sau vin până se formează o pastă. Se aplică pe locul afectat. 2. Pentru tratarea gripei, răguşelii: inhalaţie, cu infuzie din fructe.

Contraindicaţii. Nu se administrează intern bolnavilor de ulcer gastric,duodenal şi colită. Fructele vechi sunt toxice.

Toxicologie. Produce stări toxice la animale în cazul consumului în exces de frunze şi seminţe. Simptome: tulburări gastrointestinale şi excitaţie nervoasă. Se intervine cu infuzii obţinute din flori de tei, muşeţel, administrarea de tanin,cărbune. în formele excitative se recomandă opiacee şi sedative (combelen, romtiazin).

AMĂREALĂ (Polygala amara , Polygala vulgaris)

Familia:Polygalaceae
Genul:Polygala
Specii:amara,vulgaris
Denumire populara:iarbă grasă, iarbă lăptoasă, oloioasă, seceruici, şerpăriţă, şopârliţă, tămuioară
Parti folosite: planta întreagă

AMĂREALĂ' (Polygala amara), fam. Polygalaceae. Plantă erbacee, perenă, hemicriptofită (camefită), amfitolerantă la umiditate, microtermă, slab-acid-neutrofilă spre neutru-bazofilă,întâlnită prin păşunile din regiunea montană Genetic, 2n = 28

Recoltare. Partea aeriană a plantei (Polygalae amarae herba), planta întreagă (Polygalae amarae herba cum radicibus) formată din rădăcină, tulpină, frunze, flori sau numai rădăcina (Polygalae radix) se recoltează în timpul înfloritului. Se usucă la umbră în strat subţire, de preferat în poduri acoperite cu tablă. Se păstrează în saci textili, saci de hârtie sau pungi de hârtie.

Bioterapie. Planta întreagă are importanţă terapeutică pentru medicina umană şi veterinară. Principalele principii active pe care le conţine sunt salicilatul de metil sub formă de glicozidă şi saponine triterpenice. Rol expectorant, sudorific, emolient, diuretic, antigripal, antireumatic, tonic stomahic, galactogog. Medicina tradiţională, mai rar, cea cultă, o folosesc în tratarea următoarelor afecţiuni: tuse, bronşită, astm, reumatism, anorexie, stimularea secreţiei laptelui şi a secreţiilor gastro-intestinale.

Medicină umană.

Uz intern. I. Pentru tratarea urmă­toarelor afecţiuni: bronşită, tusr de diverse etiologii, astm, reumatism, ca expectorant, emolient, diuretic: infuzie, din 1 linguriţă plantă uscată mărunţită peste care se toarnă o cană de apă clocotită (200 ml). Se lasă acoperită 15 — 20 minute. Se strecoară. Se bea în 5—6 reprize pe zi. 2. Pentru atenuarea acceselor de tuse convulsivă: decoct,din 2 linguriţe pulbere plantă sau plantă uscată, bine mărunţită, la o cană de apă (200 ml). Se fierbe 1 —2 minute. Se ia de pe foc şi se lasăacoperit 10—15 minute. Se strecoară. Se bea la nevoie câte I linguriţă. 3. Pentru tratarea traheobronşitei acute: decoct, din 2 g plantă la o cană de apă (250 ml). Se fierbe 3—5 minute. Se lasă acoperită 15 minute. Se strecoară. Se îndulceşte cu miere. Se beau 2 căni pe zi. 4. Pentru calmarea tusei, calmant nervos şi pentru stimularea digestiei prin excitarea glandelor gastrointestinalc: vin tonic, pregătit din 90 g rădăcină uscată şi mărunţită la o jumătate litru de vin bun. Se fierbe 10 minute. Se lasă la răcit 1—2 orc. Se strecoară. Se bea câte o lingură de mai multe ori pe zi. Recomandări: dozele trebuie respectate. în cantitate mai mare devine vomitivă şi purgativă.

AMĂREALĂ² (Polygala vulgaris), fam. Polygalaceae. Plantă erbacee, perenă, hemicriptofită (camefită), mezofită, mezotermă, acid-neutrofilă. comună prin fâneţe şi tufărişuri, de la câmpie până în regiunea montană, dar mai ales în zona de deal şi munte; se mai numeşte iarbă grasă, iarbă lăptoasă, oloioasă, seceruici. şerpăriţă. şopărliţă, tămaioară. Genetic, 2n = 28.

Recoltare. Rădăcina (Polygalae radix) se recoltează toamna târziu sau primăvara înainte de pornirea în vegetaţie. Se usucă în poduri acoperite cu tablă, bine aerisite. Se păstrează în saci de hârtie sau pungi de hârtie, la loc uscat.

Bioterapie. Rădăcina plantei arc importanţa terapeutică pentru medicina umană tradiţională. Principiile active pe care le conţine au acţiune expectorantă. colagogă, diaforetică, tonic-amară, antigripală, antitusivă, antiasmatică. Folosită în tratarea tusei, catarului bronşic, astmului, reumatismului, anorexiei, stimularea secreţiei laptelui şi a secreţiilor gastrointestinale.

Medicină umană.

Uz intern. 1. Pentru tratarea bronşitei, tusei de diverse etiologii, astmului, reuma­tismului, anorexiei, stimularea secreţiei laptelui şi a secreţiilor gastrointestinale: infuzie, din 1 linguriţă rădăcină uscată şi mărunţită peste care se toarnă o cană (200 ml) cu apă clocotită. Se lasă acoperită 15—20 minute. Se strecoară. Se bea porţionat în 5—6 reprize pe zi. 2. Pentru tratarea acceselor de tuse: decoct, din 1 linguriţă rădăcină uscată şi mărunţită la 100 ml de apă. Se fierbe 1 —2 minute. Se strecoară. Se bea la nevoie câte o linguriţă. Pentru calmarea tusei şi stimularea secreţiei glandelor gastrointestinale: vin tonic, pregătit din 90 g rădăcină uscată şi mărunţită la 500 ml vin bun. Se fierbe 10 minute. Se lasă la răcit 60 minute. Se strecoară. Se bea câte o lingură de mai multe ori pe zi. în cantitate mai mare devine vomitivă şi purgativă.

Uz extern. Pentru cicatrizarea urmelor de vărsat: decoct, din 2 linguriţe pulbere rădăcină la o cană de lapte dulce (200 ml). Se fierbe 5 minute. Se ia de pe foc şi se lasă 10— 15 minute. Se strecoară. Se ung părţile afectate, folosindu-se un tampon cu vată. Reţeta este aplicată de medicina populară.

ALUN (Corylus avellana)

Familia:Betulaceae
Genul:Corylus
Specia:avellana
Denumire populara:alunei, fundici, rânză, tufă.

Arbust foios indigen, spontan,microfanerofit,mezofit, mezoterm, acid-neutrofil, heliofil sau semiombrofil, rezistent la fum, întâlnit ca însoţitor frecvent al stejarului şi gorunului, în păduri de câmpie şi deal, unde participă la constituirea subarboretului, sau se instalează la marginea pădurilor de fag sau stejar, în luminişuri sau printre arbori cu coroană rară, pe soluri calcaroase, fertile, afânate. Genetic, 2n = 22. Fitocenologic, încadrat în Querco-Fagetea. Răspândit în Europa, Asia, America.

Com­poziţia chimică: frunzele conţin miricetină, leuco-antociani, acid cafeic, acid clorogenic, miricitrină, cvercitrină, bctulină, ulei volatil, zaharuri, substanţe minerale. Alunele (seminţele) conţin apă (cea 3,5%), ulei (62%), protide (14%), hidraţi de carbon (13%), săruri de potasiu (635 mg%),calciu (225 mg%),fosfor (330 mg%), fier (3,8 mg%), sodiu (2 mg%), urme de cupru, vitamina A (2ug%), vitamina B, (0,04 mg%), vitamina B₂ (0,02 mg%), niacină (1,4 mg%), vitamina

C (3 mg%).

Recoltare. Frunzele tinere (Coryli folium) se recoltează în iun.-iul. prin strujire. Sunt reţinute numai frunzele verzi, întregi, nepătate. Uscarea se face la umbră.în strat subţire, în camere,poduri sau şoproane aerate. Uscarea artificială până la 50"C. Mugurii (Coryli gemma) se recoltează prin strujire toamna după căderea frunzelor. Se usucă în casă, la temperatura camerei,în strat subţire. Scoarţa (Coryli cortex) se recoltează primăvara devreme sau toamna de pe lăstari tineri. Se usucă în poduri acoperite cu tablă. Florile mascule (Coryli llos) se recoltează primăvara în momentul formării lor. Se usucă în camere aerisite sau în poduri acoperite cu tablă. Strat subţire. Toate produsele se păstrează în saci

Bioterapie. Scoarţa,frunzele, florile mascule (amenţii) şi fructele au importanţă terapeutică mai ales în medicina umană. Principiile active din frunze au proprietăţi vaso-constrictoare, antihemoragice, antibactericne, antiin-flamatoare,antiedcmatoasc,cicatrizante. Uleiul volatil extras din frunze manifestă proprietăţi vasocon-strictoare. Uleiul extras din seminţe are proprietăţi antihelmintice (contra teniei), cmoliente,hipotensive. Scoarţa este folosită ca febrifug, în malarie. Florile au acţiune antidiareică, iar fructele antiancmică. Polifenolii (miricetină, leucoantociani, acidul cafeic) formează, pe mucoase sau ţesuturi lezate,o membrană de coagulare în care sunt înglobate şi bacteriile, rezultând o acţiune hemostatică şi dezinfectantă. Flavonidele (miricitrină, cvercitrină etc.) potenţează acţiunea antihemoragică, mărind rezistenţa capila­relor. Medicina populară utilizează frunzele, sub formă de extract apos sau hidroalcoolic, în tratarea leziunilor mici, amenţii ca sudorific şi astringent, iar scoarţa în cazuri de febră intermitentă nespecifică; seminţele sunt utilizate ca antianemic; cu ele se tratează anemia hemolitica; alunele sunt date în consum suferinzilor de rinichi pentru dizolvarea calculilor renali; mugurii sunt utilizaţi pentru tratarea hepatitei epidemice, astmului bronşic, emfizemului pulmonar şi silicozei pulmonare.

Medicină umană

Uz intern. 1. Pentru tratarea teniei şi eliminarea ei: ulei, se ia câte o lingură în fiecare dimineaţă pe stomacul gol. timp de 15 zile. 2. Pentru tratarea hemoragiilor interne uşoare: infuzie, din 1 linguriţă frunze uscate şi măcinate, peste care se toarnă o cană (200) ml) cu apă clocotită. Se lasă acoperită 5— 10 minute. Se strecoară şi se bea călduţ. Acţionează ca vasoconstrictor. 3. Pentru tratarea hemoroizilor sau hemoragiilor interne miei. cronice: decoct, din 1 lingură frunze uscate şi măcinate la o cană (200 ml) cu apă. Se fierbe 5 mituite la foc potri vit. Se strecoară. Se bea călduţ. 4. Pentru eliminarea toxinelor (sudorific) şi ca astringent: infuzie, din 1 lingură amenţi peste care se toarnă o cană (200 ml) cu apă clocotită. Se lasă acoperită 10 minute. Se strecoară. Se beau 1 —2 căni pe zi. 5. Pentru comba­terea anemiilor uşoare: se consumă seminţele obţinute prin spargerea fructelor. 6. Ca adjuvant în hepatita epidemică, insuficienţa hepatică consecutivă, în tratarea astmului bronşic,emfizemului pulmonar şi a silicozei pulmonare: infuzie, din 1 —2 linguriţe muguri, peste care se toarnă o cană cu apă clocotită (250 ml). Se lasă acoperită 15 minute. Se strecoară. Se beau 2 căni pe zi. Tonifiază parenchimul hepatic. Se pare că restabileşte elasticitatea ţesutului pulmonar. 7. Pentru tratarea varicelor, edemelor la picioare: extract fluid (preparat farmaceutic) din frunze: în doze de 60 — 80 picături pe zi. 8. Pentru tratarea hepatitei cronice: macerat din muguri de A. uscaţi şi sfărâmaţi în glicerat D,. Se lasă acoperit 8—10 zile. Se strecoară. Se folosesc 30 picături de 3 ori pe zi. 9. Pentru tonifierea sistemului nervos, ca remediu pentru diabetici, bolnavii renali (colici nefritice, litiază), bolnavii pulmonari (tuberculoză) şi pentru longevitate: seminţe de A. consumate ca atare. Cel puţin 40 pe zi (20 dimineaţa, 20 scara) timp de 20—30 zile. Chinezii le numesc „nuci ale longevităţii".

Uz extern. 1. Pentru tratarea ulceraţiilor, în periflebită, eritrocianoză a membrelor inferioare, pecingine, bube dulci: decoct,din 1 lingură frunze uscate şi măcinate la o cană cu apă (200 ml). Se badijonează locul de mai multe ori pe zi.