Armurariu (Silybum marianum)

Familia:Asteraceae
Genul:Silybum
Specii:marianum
Denumire populara:arginţicăde grădină, armurar, buruiana-armurării, crăpuşnic, scaiul Sf. Mării, scai pestriţ
Parti folosite:fructele

Plantă erbacee, anuală sau bienală, hibernantâ, cultivată, uneori subspontană. Cere temperatură ridicată mai ales în timpul înfloritului şi fructificării, cerinţe moderate faţă de umiditate şi sol (nu suportă solurile grele); se mai numeşte. Genetic, 2n = 34.

Compoziţie chimică:
Planta conţine saponozide, ulei volatil. Fructele conţin silimarină (formată din flavonidele silibină, silidianină, silicristină), betaina hidroclorică, aminoacizi (1-cisteina, glicina, acidul 1-glutamic, acidul d-1-2-amino-butiric, d-1-leucina, tiramina), lipide (3-4%), polihidroxifenil cromone, acid fumăric etc.

Recoltare. Fructele (Cardui fructus) se recoltează dimineaţa, pe soare, după căderea frunzelor, prin tăierea antodiilor. Se usucă în aer liber sau în încăperi aerisite, apoi se treieră şi se trece prin selector. Se păstrează în saci textili sau în pungi de hârtie, la loc uscat.

Bioterapie. Fructele au importanţă terapeutică în medicina umană şi veterinară. Principiile active intervin intern eupeptic, tonic-amar şi hepatoprotector. Acţiunea antihepatotoxica, protectoare şi curativă asupra ficatului este confirmată. Substanţele active acţionează la nivelul membranei celulei hepatice, împiedicând distrugerea celulei. Favorizează reconstrucţia celulei hepatice aflată deja în distrugere. Silimarină nu este toxică şi nu dă reacţii secundare. Recomandate în afecţiuni hepatice (hepatite, ciroză, insuficienţă hepatică), intoxicaţii cu a-amanitină şi faloidină din ciupercile otrăvitoare, în indigestii.

Medicină umană

Era utilizată încă din vremea Iui Hyeronimus Bosch (1595), devenind un adevărat medicament hepatobiliar în sec. 18.

Uz intern. Pentru tratarea bolilor de ficat, hepatită epidemică, hepatită cronică, cu rol de protecţie a celulelor hepatice: infuzie, din 1 — I 1/2 linguriţă fructe măcinate peste care se toarnă o cană cu apă în clocot. Se lasă acoperită 10—15 minute. Se strecoară. Se beau 2 căni pe zi, din care una dimineaţa, cu o jumătate de oră înainte de micul dejun, după care se stă culcat pe partea dreaptă; a doua cană se bea fracţionat, jumătate după masa de prânz şi restul după masa de seară.

Medicina populară utilizează rădăcina, frunzele şi fructele sub formă de ceai, praf sau tinctură în tratarea hepatitei epidemice, pleureziei, şi bolilor splinei.