BOB (Vicia faba), fam. Fabaceae.

Familia:Fabaceae
Genul:Vicia
Specii:faba
Denumire populara:baclale, boabă, bombă, bonă, cochie, favă, păsule
Parti folosite:florile,partile aeriene,fructul

Plantă erbacee, anuală, autogamă, legumicolă cu valoare terapeutică, originară din bazinul mediteranean. Genetic, 2n = 12, 14. Cultivat încă din Epoca bron­zului. In Antichitate era apreciat ca plantă alimentară de egipteni, evrei, greci. In Atena antică era rezervată o zi pe an cinstirii acestei plante. Ea nu lipsea din ofrandele ce se aduceau zeilor la anumite sărbători.Romanii îl foloseau la fabricarea pâinii în amestec cu grâul. Theofrast (371—286 î.Hr.), în opera sa,furnizează amănunte privind cultura B. alb şi a B.negru.

Compoziţie chimică: seminţele conţin proteine (25—34%),hidrati de carbon (50—55%), grăsimi (1,5%), celuloză
(7,5%), săruri minerale de Na, K, P, Ca, Fe, Mg (2-4%), mici cantităţi de vitamine A, B, B₂, C. Păstăile verzi conţin apă,proteine,grăsimi,substanţe extractive neazotate, celuloză, vitaminele B, B₂, C; au valoare energetică 101 kcal la 100 g.

Recoltare. Florile (Vicii flos), părţile aeriene ale plantei (Vicii herba) se recoltează pe timp frumos în lunile iun.-iul. Se usucă la umbră în strat subţire. Fructele (Vicii fructus) se recoltează la maturitatea fiziologică. Se păstrează în saci textili.
Alimentaţie. Seminţele sunt întrebuinţate în hrana omului sub forma diferitelor preparate culinare: supe, piureuri, surogat de cafea, pâine (în amestec cu făină de grâu sau secară). Pitagora le recomanda ca aliment de bază discipolilor săi.

Bioterapie. Tulpina, frunzele, florile şi păstăile au importanţă terapeutică în medicina tradiţională etnoiatrică umană. Principiile active din plantă au acţiune diuretică şi sedativă. Recomandată în tratarea afecţiunilor aparatului urinar, în colici nefritice, litiază renală, inflamaţii ale prostatei, reumatism. Se utilizează părţile aeriene ale plantei sau cenuşa rezultată din arderea tulpinilor şi păstăilor

Medicină umană.

Uz intern. 1. Pentru tratarea afecţiunilor renale acute, colicilor nefritice, în litiază renală, inflamaţii vezicale, reumatism: infuzie, din 2 linguri flori la o cană cu apă în clocot. Se acoperă 10—15 minute. Se strecoară. Se beau 3 căni pe zi (dimineaţa, prânz, seara). 2. Pentru tratarea albuminuriei, ca diuretic şi sedativ în dureri ale căilor urinare: a) infuzie, din 2 linguriţe păstăi uscate mărunţite (pulbere) la o cană cu apă clocotită. Se acoperă 15—20 minute. Se strecoară. Se beau 3 căni pe zi; b) decoct, din 100 g seminţe măcinate la 1 1 apă. Se fierbe 5—10 minute. Se lasă acoperit 15—20 minute. Se strecoară. Se bea în cursul unei zile; c) macerat la rece, 1 linguriţă pudră seminţe la o cană cu apă rece: se pregăteşte seara; se acoperă şi se lasă până dimineaţa. Se strecoară. Se bea dimineaţa. 3. Pentru efectul diuretic şi sedativ în bolile aparatului urinar, medicina populară recomandă cenuşa, obţinută prin arderea seminţelor sau a seminţelor şi păstăilor. 4. Pentru tratarea epilepsiei, planta se fierbe în vin (aplicaţii empirice). Se bea câte un pahar de 3 ori pe zi. 5. Pentru tratarea colicilor renale, cistitei, prostatitei: infuzie, din 1 lingură flori uscate peste care se toarnă o cană (250 ml) cu apă clocotită. Se lasă acoperită 20 minute. Se strecoară. Se beau 3 câni pe zi.

Uz extern. 1. Pentru tratarea amigdalitei: cataplasme cu cenuşă obţinută din arderea plantei, inclusiv păstăi cu seminţe. 2. Pentru spargerea şi vindecarea abceselor: aplicaţii de frunze pe zona afectată. 3. Pentru atenuarea dure­rilor reumatice: decoctul din florile plantei şi din alte plante antireumatismale se adaugă apei de baie în cadă.